Imprumutat de la Ajaccio la Petrolul, Adrian Mutu este asteptat de intreaga suflare fotbalistica din Ploiesti. Nu doar atat! Si Leonard Doroftei asteapta cu nerabdare ca Mutu sa se mute in orasul lui. Si nu cu mana goala, ci cu o directa in... sange!
Mosu’ este la curent cu pataniile Briliantului. La randul lui patron de pub in Ploiesti, fostul campion mondial la box stie ca Mutu a batut un ospatar in urma cu trei ani si sta in garda. „I-am soptit la ureche ca sunt pregatit daca vine. Am angajat ca ospatari fosti boxeri. Am pregatit un fel de mancare care va purta numele Directa de dreapta in sange„, a declarat Leonard Doroftei pentru ziarul RING.
Lasand gluma la o parte, fostul mare pugilist este bucuros ca Adrian Mutu va juca pentru Petrolul, fiind convins ca Briliantul va reusi lucruri grandioase in tricoul „lupilor galbeni”.
„Normal ca mi-as dori sa vina la Petrolul. Cine n-ar vrea sa aiba un fotbalist ca Mutu in varful echipei, al piramidei? Cred ca nu exista o echipa sa nu-si doreasca sa aiba un jucator ca Mutu! El poate schimba soarta unui meci de unul singur. Are aceasta putere„, a mai tinut sa precizeze Doroftei.
A desfigurat un ospatar in Florenta!
In urma cu trei ani, pe cand imbraca tricoul Fiorentinei, Adrian Mutu a fost implicat intr-un scandal cutremurator, dupa ce a rupt cu bataia un ospatar intr-un local din Florenta.
Desi ar fi putut face ani buni de inchisoare, Briliantul a scapat basma curata. Fotbalistul a cazut la pace cu ospatarul pe care il batuse, cumparandu-i tacerea cu 2.000 de euro.
J.D